miercuri, 9 iulie 2008

In doar doua minute


In 16 secunde am sa zambesc, peste alte douazeci am sa ma uit plictisita in tavan si-am sa ma amuz de propria-mi gandire.In cinci minute am sa ma ridic din pat, ca peste alte doua secunde sa ma trantesc la loc cu aceeasi nepasare cu care m-am si ridicat.In cel mult o jumatate de ora am sa ma hotarasc sa deschid geamul, caci cu siguranta atmosfera va fi insuportabil de sufocanta din cauza caldurii de amiaza.Valul de canicula ce ma va izbi, imi va crea o stare de disconfort.

Peste vreo ora - timp in care ma voi plimba agitata prin incapere din pricina zapuselii- voi face un dus rece si apoi ma voi ocupa putin de infatisarea camerei, nu prea prezentabila.In scurt timp, nu mai mult de douazeci de minute de la initiativa de a face putina ordine, ma voi opri din curatenia superficiala, pe care initial am crezut-o ceva mai mult de o aruncare de haine in dulap si strans patul.

Cotorul de mar de pe noptiera nu imi va deranja irisul, ba din contra ca pentru o tipa aberanta ce sunt, imi va alimenta imaginatia.In urmatoarele zece secunde de cand am zarit cototrul de mar, voi pune mana pe aparatul de fotografiat de pe pat pentru a face o poza, setand inainte cateva efecte.Aparatul se va deschide pentru doua secunde si obosit de sutele de poze cu chipul unei narcisiste, se va inchide la loc.Atunci ma voi uita la el, voi zambi si-l voi tranti la loc in pat, pe cearceaful alb si mototolit.

Dezordinea de pe birou ma va face cel mult sa ma gandesc ca poate intr-o zi va fi bine sa le aranjez, insa doar atat.

Lanceda peste masura, ma voi arunca peste cele trei perne sifonate, cu capul atarnat putin peste marginea patului.La un moment dat, probabil imi voi simtii narile umezite de mirosul de fier al hemoglobinelor , datorat caldurii si ametelii.Nu ma va deranja prea tare, dar totusi, din instinct, voi lua, un servetel, pe care voi desena usoare firicele rosii.

Ahh...iarasi imaginea idioata din tavan! In doua minute...In doua minute ce? In doar doua minute am avut timp sa-mi imaginez totul de pana acum...

miercuri, 25 iunie 2008

Un pix, un pahar de cola si trei bucatele de ciocolata

Ma enerva teribil ticaitul ceasului de pe perete.Indica cu o impozanta seriozitate ora 2:45. Ei si ce?! Ce-mi pasa? Maine nu plec nicaieri si poate nici peste doua sau chiar trei zile.
Pe patul de langa birou zacea deschisa cartea lui Kafka. Multa meditatie pentru cele 182 de pagini.Eu nu ajunsesem decat pe la pagina 70, dar stiam sigur ca pana la finele ei am sa-mi “suscitez” neuronii.In fine, prea multa bataie de cap.Intrasem intr-o stare de spleen total.Somn nu-mi era, caci cola isi facea datoria; deci nu as fi putut estompa senzatia de plictis, punandu-ma in pat si relaxandu-ma prin vise de inalta aspiratie.
Inca o bucatica de ciocolata ca sa-mi indulcesc papilele.Delicios! Ciocolata cu alune.
Cu fruntea in tavan si ceafa sprijinita pe spatarul scaunului, astept cred, vreo revelatie extraordinara, vreun contur filozofic care sa-mi fie dat mintii mele ca sa am cu ce sa-mi ocup timpul.Nimic, nicio sclipire care sa-mi dea de gandit, pe care as putea sa o interpretez sau poate pe care sa o ignor.Telefonul imi suna in disperare.Nu-i nimic, oricum va inceta in scurt timp ca nu mai are multa baterie.Nici macar nu ma interesa cine e.
Incep sa cotrobai prin vraful de carti, caiete, foi mazgalite de plictiseala si pixuri rasufland usurate dupa ce au obosit pe hartia alba,de pe masa.Caiete cu o infatisare nu prea prezentabila, carti cu colturile indoite, biletele cu banda lipicioasa pe care stateau numere de telefon si “nu uita!”-uri. Incepuse sa ma irite dezordinea de pe birou, asa ca m-am apucat sa le asez in asa fel incat sa para cat de cat aranjate.
Ceasul continua sa ticaie ritmic, insa acum nu ma mai deranja, telefonul incetase sa mai sune, iar dezordinea de pe birou disparuse.Putin mai bine decat acum cateva minute, insa nu suficient sa pot spune ca am depasit starea de mai devreme. Priveam, analizam, oftam plictisita si-o luam de la capat.Pe birou stateau acum un pix, un pahar de cola si trei bucatele de ciocolata.Pe jos zacea o pagina cu vreo 26 de ganduri mazgalite de pix, patate de cola si cu gust de ciocolata.

duminică, 15 iunie 2008

Propriu-mi demiurg



Fantezie, ambtii, idealism, sperante, straniu, jubilatie, sonoritate artistica, iz intelectual si mangaiere idilica.Cam acestea imi sunt contururile mintii.Lumea creata de mine are parfumul dulceag al varstei mele, amprenta sculptata a idealurilor, inocenta, timiditatea si febrilitatea visurilor.In centrul ei ma aflu eu, cu-un chip cu ochii mari si maronii, buzele moi si tenul fin.Lumea imi e complicata, tainica, stranie, cu pete de culoare intense si viu-colorate, imbracata in sunete de vioara si pian, agitata si spasmodica.Lumea mea nu cunoaste timpul fizic, nu stie ce inseamna cronologie, e haotica si aleatoriu ii sunt puse marginile.Lumea mea nu este carnala, in afara celor cateva trasaturi fizice ale mele si isi savureaza apogeul sub ochii mei inchisi.Lumea mea cunoaste limitele schizofreniei( sau poate ca e doar dorinta de izolare psihica), dispare atunci cand deschid ochii,se convulsioneaza atunci cand dorm si ma paraseste la auzul unei voci straine.Nu intelege niciun fel de sentiment si totusi trepideaza la atingerea afectiunii, iar uneori uraste la fel de mult ca si mine, cea din lumea reala.Nu mai stiu daca lumea mea e construita din vise lucide sau e doar un joc de imagini al mintii mele.In fiecare zi imi cladesc aceasta lume, ca la sfarsitul serii sa dispara, sa uit ca am construit ceva din lacul fanteziei mele si sa simt iara, la inceputul fiecarei dimineti ca ma transform in propriu-mi demiurg.

sâmbătă, 3 mai 2008

Prefa-ma in zambetul tau


Nu! Oglinda ma determinase sa-mi adresez aceasta negatie, lasandu-mi capul in palme.Iarasi sfarsisem prin a nu ma demachia.Nu ma lasai niciodata sa-mi savurez tabieturile de seara.Ma trezeam de fiecare data cu rimelul transpirat pe gene, cu buzele manjite rosiatic de parfumul tau, cu parul buclat anapoda de mainile tale, cu amprentele buzelor tale pe bustul meu, cu obrajii sufocati de saruturile tale, cu fiecare particica a corpului meu mirosind ametitor a buze, cu urechile-mi inca vibrand in ritmul gemetelor stinse.
Mi-am tras peste pielea-mi mult prea calda, camasa ta.Stampilam cu amprente fierbinti gresia rece.Tu dormeai.
Mi-am lipit fruntea de geam.De sub manecile indoite ale camasii, mainile mele se jucau cu geamul reavan.
-Ma asculti?
Ai dat aprobator din cap.
-Ia-ma de mana, fa-ma sa te urasc, iubeste-ma, fa-ma sa te uit, alimenteaza-mi din nou imaginatia, incetineste-mi bataile inimii, incalzeste-mi corpul, saruta-mi fruntea, zambeste-mi ca si cum ti-ar pasa, adora-mi chipul, du-mi dorul parfumului, saruta-ma cu buzele reci, priveste-ma cand ma schimb, admira-mi dantela neagra ce-mi acopera sanii, saruta-mi coapsele, amageste-mi pantecul cu obrazul tau, minte-ma ca nu-ti pasa, sopteste-mi ca ma iubesti, strange-ma intre bratele tale, adormi cu capul pe pieptul meu, asculta-mi bataile inimii, priveste-ma cum gem amtetita sub mangaierile tale, bucura-te de surasul meu, ia-mi cuvantul, pozeaza-mi trupul acoperit de petale, zguduie-mi linsitea, atenueaza-mi agitatia, nu-mi da drumul degetelor, suna-ma sa-mi spui ca ti-e dor si-apoi inchide-mi, protejeaza-ma, intelege-mi gandurile, du-ma departe si-adu-ma inapoi, bruscheaza-mi realitatea cu soapte candide, plimba-ti rasuflarea calda deaspura trupului meu gol, cicatrizeaza-mi durerile, oboseste-ma cand am prea multa energie, transforma-te in surasul meu si prefa-ma in zambetul tau.
-Dar esti deja zambetul meu...

vineri, 25 aprilie 2008

Ma recunosti?

Sunt inca o pustoaica de 17 ani, careia ii plac paginile ingalbenite si prafuite, si totodata cele impozant-albe si mirosind a nou, careia ii place sa asculte muzica si sa danseze, careia ii place sa se uite in oglinda.
O pustoaica care isi gaseste linistea in camera ei cu castile in urechi, care-si adora profesorul de romana si care nu suporta sa fie mintita.
O pustoaica careia ii plac cremele de corp si parfumurile dulci, careia ii place sa se bronzeze si care are grija de tinuta ei.
O pustoaica care nu plange prea des si daca o face, o face doar pentru persoanele la care tine.
Sunt inca o copila care ascunde visele sub perna, ca sa nu i le fure nimeni, care stie sa zambeasca pentru fericirea a doua persoane, care-si admira sora mai mult decat isi poate inchipui ea.
O copila care-si doreste sa isi petreaca viata printre scaunele de la teatru si parfumul timpurilor vechi.
Sunt inca o pustoaica ale carei ganduri si idei nu au capatat conturul maturitatii intelectuale.
Inca o pustoaica careia ii place sa faca poze, care isi construieste sentimente, pe care le traieste fara sa le fi simtit vreodata cu adevarat.
Inca acea pustoaica care se intreaba mereu si niciodata nu gaseste raspunsul dorit, careia ii place ciocolata cu alune si rochitele verzi.
Inca acea pustoaica care rade mult, se supara repede si se preface ca e indragostita.
Intr-o zi ma vei intalni pe strada si vei stii ca sunt acea pustoaica...
Ma recunosti?

marți, 15 aprilie 2008

O viata de 30 de lei pe noapte


Apucasem pe-o strada mai sus de magazinul vechi din colt.Nu zgomot, nu forfota, nu pasi tropaiti pe strada pavata cu pietre colturoase si gri. Ma bucuram de toate acestea datorita noptii mohorate ce cuprinsese duminica.Ma plimbam adesea singura, fara vreo directie precisa.Cele trei ore de ploaie de dinainte lasasera in spate un aer greoi si linistit.In timp ce paseam, cu gandul zburandu-mi si privirea ba in sus, ba in stanga, ba pe pietrele umede, auzeam cum se mai scurgea usor de la streasina vreunei case, picaturi de ploaie.Toate cele trei ore le petrecusem in baraca veche de lemn din coltul strazii, ce se pretindea magazin si poate chiar bar.Intrasem din pura intamplare si nevoie, nu ca m-ar fi incantat prea tare design-ul ei.Era o casa veche, din lemn aproape putrezit, al carei vestibul era si magazin si bar, si in care stateau neingrijit aranjate trei masute cu cate doua scaune.M-am asezat la masa din coltul vestibulului, unde era si un geam, ce-i drept cam murdar, dar unde totusi ma puteam bucura de ceva mai multa lumina.Mi-am luat un ceai, al carui gust numai a ceai nu semana, dar in fine, m-am chinuit sa sorb din el.Probabil ca ar trebui sa multumesc celor doi barbati pentru prezenta, caci captata fiind am uitat de gustul nu prea placut al ceaiului.Se potriveau atat de bine cu tot ceea ce era in jurul lor, de la mesele prafuite, la paharele ciobite, podeaua scartind, tavanul picurand.Doar eu nu prea ma incadram in peisaj.Oricum nu ma observase nimeni si nici nu se acorda pic de atentie prezentei mele.Cu atat mai bine, caci puteam sa privesc tot , chiar cu o insistenta nemarginita, fara ca cineva sa se uite urat la mine si sa-mi transmita ca ar fi cazul sa-mi intorc privirea in alta directie.Nimic mai bun! Nu parea a fi ceva cu care m-as fi putut delecta, si totusi, toata aceasta imagine si atmosfera ma captase, poate mai mult decat ar fi putut sa izbaveasca un tablou al vreunui pictor celebru.Nu spun astea pentru a nega valoarea artei, nici gand.Dar pentru mine, pentru prima oara, descopeream in jurul meu, in baraca mirosind a praf si alcool, culori, sunete, forme, care pentru altii pot parea vulgare si de prost gust, dar care in viziunea mea se imbinau perfect pentru un portativ cu sunete desavarsite, pentru cateva randuri de beletristica si pentru un tablou aparte.
Nici nu-mi amintesc cand au trecut cele trei ore, doar stiu, ca in trecere, am privit geamul din dreapta mea.Am vazut ca ploaia se oprise, iar ca sa fiu convinsa, m-am chinuit sa ascult daca nu cumva se mai auzea pe acoperisul localului in care am poposit.Constatand intr-adevar ca se oprise, mi-am luat ramas bun, calcand incet pe scari, pentru a nu face prea multa galagie.
Pornisem in sus pe o straduta.Priveam in jurul meu, priveam casele, a caror infatisare era in asentiment cu starea mohorata a vremii.Era aproape de asfintit.Cativa stalpi se chinuiau sa arunce cate-o dara de lumina.Nu prea reuseau.Lumina era galbuie si parca si ea murdara.
Obisnuita si negandindu-ma ca as putea intalni pe cineva , m-am speriat de un domn, ce tocmai iesea dintr-o curte.Aceeasi caramida roasa si mirosind a umezeala a casei, tot vechi, din care iesise si domnul de dinainte, imi atragea acum privirea.Usita portii, atarnand probabil doar intr-un surub, ma chema parca.Deschid cu atentie usa, nu voiam sa creez vreo paguba casei, care si asa arata groaznic.Drumul pana la usa propriu-zisa, a casei, a fost scurt si ingust.Pe usa, atarna batuta intr-un cui ruginit, o bucata de carton, pe care, zaceau cateva fraze, din care nu am putut deslusii mare lucru, caci probabil din cauza ploii erau sterse.Doar cateva cuvinte, scrise stalcit am retinut : o noapte 30 de lei.Involuntar, am apasat pe clanta si-am dat sa intru.M-a intampinat o doamna cam la 45 de ani, care m-a luat pe sus, intrebandu-ma daca nu cumva am gresit locatia.In prima instanta am tins sa-i dau dreptate, pentru ca in fond chiar nu stiam motivul pentru care intrasem, insa, cine stie din ce pricina, i-am spus foarte sigura pe mine ca am venit sa fac o vizita unei prietene.S-a uitat cam stramb la mine si mi-a raspuns, intorcandu-mi spatele, ca astfel de vizite nu sunt acceptate, si ca orice secunda a domnisoarelor din acea casa conteaza, caci timpul inseamna bani.Am dat sa plec, insa din celalalt capat al camerei, la o masa prost luminata, o tanara la vreo 23 de ani, ii spune doamnei :
-Las-o, e o prietena de-a mea, ingaduie-mi cateva minute, caci nu am mai vazut-o de mult si stii prea bine ca alte rude nu am.
-Dar esti singura care mai lucreaza, iar daca va veni cineva , nu voi permite sa te retina din treaba.
-Nu o va face, ii raspunse tanara.
-Pot plati, nu-i nicio problema, am spus eu, venind in ajutorarea situatiei si multumind-o in acelasi timp pe doamna care se tot impotrivea.
-Fie, acum e bine, 30 de lei.
Am platit fara niciun fel de regret.M-am dus catre masa fetei, gandindu-ma ca poate chiar o voi recunoaste, desi ma indoiam ca vreo cunostinta de-a mea putea sa ajunga in asemenea loc.Mi-a cerut sa ma asez.In lumina stearsa am reusit sa ii conturez un oarecare chip : ochi mari, conturati de cearcane, parul negru, buclat si valvoi, buze voluptoase, care strangeau cu o evidenta nervozitate o tigara.Era imbracata cu un halat din matase mototolit si patat.
-Nu te mira si nu te scarbi de infatisarea mea, mi-a spus, sufland fumul catre mine.
-De ce-am venit aici? am zis cu voce tare, dar doar pentru mine
-Pentru ca ceva te-a atras la casa asta, pentru ca e veche si murdara, pentru ca poarta scartie si sta sa cada, pentru ca miroase a ceva deosebit si respingator.
"De unde stia?!" m-am intrebat speriata.
-Poate ca te intrebi de unde stiu.La auzul acestor cuvinte, tresar.
-Nu te speria.Stiu pentru ca si eu am venit aici, candva, parca vrajita de acest loc, iar cu timpul am descoperit ca e cel mai scarbos loc posibil pe care-l puteam intalni vreodata, si totusi, uite ca aici am ramas,vrand-nevrand.Pentru prima oara am venit, in urma cu vreo doi ani, cand imi pierdeam vremea la-ntamplare.Am intrat.M-a intampinat aceeasi doamna, care ti-a deschis si tie usa.M-a intrebat ce caut.In acelasi timp au coborat si vreo trei barbati care m-au privit mai mult decat sorbindu-ma.Ce-i drept, si eu le lasasem cateva priviri, doar erau destul de interesanti.In scurt timp am aflat ce este intr-adevar.In loc sa ma deranjeze si sa ma-ndemne sa plec, parca mai tare ma fascina.Ciudat.Nu au trecut nici doua ore si-am acceptat sa muncesc aici.Poate ca fusesem constransa si de situatia mea, neavand nici loc de munca, nici unde sa stau, nici pe cineva care sa ma ajute.In primele trei saptamani, suficient ca sa devin dependenta si sa ma "relaxez", imi ofereau tot felul de pastile.In urmatoarele saptamani imi mai ofereau clientii, caci eram tare frumoasa si orice i-as fi rugat ar fi facut.Acum, trebuie sa mi le platesc singura.Nu mai sunt frumoasa.Am ajuns un chip cu ochii manjiti neingrijit de negru, cu obrajii mirosind a cearceafuri pline de praf, cu buzele rosii si mirosind vulgar a nicotina.Am ajuns un trup plin de amprente necunoscute, cu sanii si picioarele desfacute pentru toti ce pot plati 30 de lei.
Acum ca stii ce ascunde intr-adevar acest loc "fascinant" : tinere care-si ofera trupul pentru 10 % din plata catre matroana, barbati nesatisfacuti de neveste, pusti care vor sa invete, oameni cu fetisuri care mai de care mai ciudate si scarboase, o matroana a carei singure ocupatii importante este sa contorizeze banii si sa fumeze si....o tanara scarbita de viata ei, care continua sa se trezeasca, sa-si intampine clientii cu picioarele desfacute si sa-i suporte cum se dezlantuie animalic, sa fumeze la aceeasi fereastra fara geam a camerei sale, sa se aseze zilnic pe aceleasi asternuturi jegoase si sa se resemneze.Acum ca stii toate acestea, poti pleca, du-te! Am ascultat-o, m-am ridicat si-am plecat.As fi vrut sa-i spun ca imi pare rau, dar eram ferm convinsa ca ar fi fost in van, nu i-ar fi folosit la nimic.Si totusi, poate...Oricum cred ca si daca as fi vrut, nu as fi putut spune ceva, caci eram mai mult decat inchilozata.Incercam sa-mi vorbesc macar mie, dar nu reuseam.Intalnisem o tanara de varsta mea, a carei viata era vulgara, murdara, mirosind a tutun si alcool, si care nu valora mai mult de 30 de lei pe noapte.

luni, 7 aprilie 2008

Surasuri parfumate de fericire

Imi pregatisem cu grija de cu seara, tinuta de a doua zi : bluzita de culoarea untului ce-mi dezvelea delicat umerii,blugii de un albastru indigo, geanta si balerinii in aceiasi nuanta rosu-englez. Ma pregateam de-o plimbare cu Isabel intr-o nocturna primavaratica.Grozav! Oricum nu o mai vazusem de mult, caci locuintele si munca ne tineau departe.Ea fusese cea care facuse primul pas,venind sa ma viziteze.
Intr-adevar dusesem dorul acelor linii subtirele ale sale,acelui stil fara de pata al imbracamintii sale.Si atat de mult dusesem dorul parului de culoarea mierii ce contura un chip ciocolatiu cu aroma de migdale in jurul ochilor.
Ca de fiecare data, poate acum chiar mai convingator, imi soptea in imbratisari calduroase, dorul ce-o coplesise.Un pupic pe obrazul drept in semn de multumire ca a venit.Am apucat fericite pe-o strada linistita,istorisind cu glas imbatat de mirosul florilor de primavara.In urma noastra,din vremuri de mult apuse, se desenau portativele si notele muzicale ale lui Mozart.Din loc in loc, zaream cate un magazin de suveniruri,din care rasareau de prin rafturi, sunete in chip clasic, ce ne induiosau la amintirea compozitorului.
Pe asfaltul gri paseam, suranzand si inecand dorul,precum si timpul,distanta ce ne tinusera departe.Printre verdele primavaratic, ramaneau incurcate, surasuri parfumate de fericire.